Baschet feminin: România va avea adversară de top în faza de calificare pentru Campionatul European din 2019
Data: 6 iulie 2017, 22:25 | Autor: Kadi Bulgakov
Echipa Națională de baschet feminin a României va începe în noiembrie meciurile de calificare pentru Campionatul European din 2019 ce se va desfășura în Serbia și Letonia.
Alături de tricolore se vor duela pentru un loc în Faza următoare a competiției fosta campioană europeană, Franța, Finlanda și Slovenia, cele 4 formații urmând să facă parte din Grupa E de calificare.
32 de echipe naționale din Europa s-au înscris conform FIBA pentru calificarea la Campionatul European, iar în urma tragerii la sorți ce a avut loc în data de 4 iulie, la Munchen, acestea au fost grupate în 8 serii după cum urmează:
Grupa A – Bosnia&Herțegovina, Islanda, Muntenegru, Slovacia
Grupa B – Belarus, Estonia, Polonia, Turcia
Grupa C – Albania, Ungaria, Lituania, Rusia
Group D – Marea Britanie, Grecia, Israel, Portugalia
Grupa E – Finlanda, Franța, România, Slovenia
Grupa F – Bulgaria, Olanda, Spania, Ucraina
Grupa G – Belgia, Cehia, Germania, Elveția
Grupa H – Croația, Italia, Macedonia, Suedia
Partidele de calificare vor avea loc în trei ferestre de câte două meciuri după următorul program:
-06-16 noiembrie 2017
-05-15 februarie 2018
-12-22 noiembrie 2018