Volei masculin: Naționala României începe, miercuri, Turneul de calificare la Campionatul Mondial de volei masculin
Data: 6 iulie 2017, 17:42 | Autor: Nănuț Mădălina
În perioada 23 – 28 mai 2017 se vor disputa cele 6 Turnee de calificare la Campionatul Mondial de volei masculin. Câștigătoarea fiecărui turneu se va califica direct în Finala competiției, ce va avea loc în 2018, urmând ca formațiile ce vor încheia pe locurile secunde să mai dispute un nou Turneu de calificare.
Echipa Națională de volei masculin a României face parte din Grupa D și va intra în febra calificărilor miercuri, 24 mai, cu un prim meci împotriva echipei similare a Estoniei, țara gazdă a Grupei D. Tricolorii conduși de Dănuț Pascu și Ovidiu Macarie se vor mai duela cu Ungaria, Kosovo, Muntenegru și Rusia. Timp de 5 zile voleibaliștii români vor încerca să obțină cât mai multe puncte pentru a-și atinge obiectivul, o calificare după mulți ani la un turneu final.
Meciurile din Grupa D vor avea loc în Capitala Estoniei, Tallinn, în Sala Kalev Sports Hall Tallinn.
Programul Echipei Naționale de volei masculin a României la Turneul de calificare din Estonia pentru Campionatul Mondial este următorul:
Miercuri 24.05.2017
Estonia – România , ora 18:00
Joi 25.05.2017
Rusia – România, ora 15:00
Vineri 26.05.2017
România – Kosovo, ora 15:00
Sâmbătă 27.05.2017
Muntenegru- România, ora 15:00
Duminică 28.05.2017
România – Ungaria, ora 15:00
Lotul României prezent în Estonia la Turneul calificare este alcătuit din:
Coordonatori: Cristian Bartha(SCM U Craiova), Andrei Georgescu (SCM U Craiova),
Universali: Laurențiu Lică (SCM U Craiova), Gabriel Cherbeleață (CS Știința Explorări Baia Mare), Ciprian Matei (CSA Steaua București),
Extreme: Marian Bala (SCM U Craiova), Bogdan Ene (SCM U Craiova), Adrian Aciobăniței (VfB Friedrichshafen / Germania), Șerban Pașcan (Arcada Galați);
Centri: Nicușor Ghionea (CSA Steaua București), Andrei Spînu (CS Arcada Galați), Răzvan Olteanu (SCM U Craiova);
Libero: Mihai Mărieș (SCM U Craiova) și Vlad Kantor (CS Unirea Dej).
Antrenor principal: Dănuț Pascu
Antrenor secund: Ovidiu Macarie
Kinetoterapeut: Mirel Popa
Statistician: Marius Pop
Cele 6 Grupe de calificare pentru Campionatul Mondial de volei masculin din 2018 sunt alcătuite din:
Grupa A: Azerbaijan, Franța, Germania, Islanda, Turciam Ucraina. Turneul va avea loc în Franța
Grupa B: Austria, Grecia, Luxemburg, Moldova, Slovacia, Olanda. Turneul va avea loc în Olanda
Grupa C: Belgia, Georgia, Israel, Letonia, Portugalia, Slovenia. Turneul va avea loc în Slovenia
Grupa D: Estonia, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, România, Rusia, Turneul va avea loc în Estonia
Grupa E: Belarus, Croația, Danemarca, Norvegia, Serbia, Elveția. Turneul va avea loc în Croația.
Grupa F: Cipru, Cehia, Finlanda, Irlanda de Nord, Spania, Suedia. Turneul va avea loc în Cehia