Simona Halep, în premieră campioană la Roma. Raluca Olaru a pierdut finala de la dublu

Data: 22 septembrie 2020, 12:07 | Autor: Nănuț Mădălina

Anul 2020 este unul perfect pentru Simona, în ciuda faptului că s-a jucat puțin tenis în lume. Compatrioata noastră tocmai ce a câștigat al doilea turneu la rând, de la reluarea competițiilor în Circuitul WTA, și al treilea turneu al acestui an, în condițiile în care, înainte să se suspende turneele WTA, tocmai își trecuse în palmares titlul de la Dubai.

De la reluarea competițiilor, Simona a câștigat titlul de la Praga, pe zgură, și, acum, în premieră, după două finale pierdute, pe cel de la Roma, tot pe zgură.

Azi, în Italia, a fost una dintre cele mai scurte finale jucate de Simona. În mod absolut surprinzător, după doar 20 de minute de joc cu Karolina Pliskova, din Cehia, favorita nr. 2 a turneului, Simona conducea cu un categoric 6-0. În pauza dintre seturi, însă, jucătoarea din Cehia a acuzat o accidentare la spate, și după doar 10 minute din setul secund a decis să abandoneze, în momentul în care Simona conducea cu 6-0, 2-1.

Astfel, Simona devine campioană, iar titlul câștigat la Roma, turneu WTA Premier 5, este cel de-al 22-lea al carierei, și este extrem de important, în parte pentru jucase deja două finale aici, fără să se impună, dar mai ales pentru că vine înaintea turneului de Grand Slam de la Roland Garros.

Raluca Olaru a pierdut finala de dublu

Duminică, în finala de dublu, România a avut o altă reprezentantă, dar meciul nu s-a terminat la fel de bine.

Raluca Olaru a făcut pereche cu Anna-Lena Friedsam, din Germania, cele două jucând finala împotriva unui dublu redutabil, Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Barbora Strycova (Cehia), Favorite categorice în finală, Hsieh și Strycova s-au impus în două seturi, cu 6-2, 6-2, dar pentru Raluca acesta este cel mai important rezultat al carierei, fiind pentru prima dată într-o finală a unui turneu WTA Premier 5.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵

Sursa: Federaţia Română de Tenis

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!