Handbal feminin: Dinamo – Rapid, o înfrângere primită cu zâmbetul pe buze

Data: 6 iulie 2017, 15:52 | Autor: Kadi Bulgakov

CS Dinamo București a trecut astăzi, 06/04/2017, pe teren propriu, în sala Dinamo, într-un meci al Diviziei A la handbal feminin de contracandidata la accederea în Liga națională feminină de handbal, Rapid București, cu scorul de 28-22.

Deși a făcut tot ce i-a stat în putere, Dinamo n-a reușit să bată la o diferență mai mare de 8 goluri, ceea ce iar fi permis să preia fotoliul de lider al Diviziei A, Seria 1, și iar fi dat posibilitatea să se califice direct în Liga națională de handbal feminin, dacă ar fi obținut până la finalul campionatului cel puțin aceleași rezultate pe care le-ar fi obținut Rapidul.

Rapidul și-a permis să piardă așa că a alergat la pas, dacă îmi este permisă expresia. Nu am văzut pentru nici un moment precipitare în jocul rapidistelor, care au știut să profite de rezultatul obținut în tur și să-și păstreze astfel fotoliul de lider.

Dinamovistele au stat foarte bine în apărare, dar în atac s-a resimțit tensiunea faptului că aveau de recuperat un handicap de 8 goluri, iar primul gol al fetelor antrenate de Nicoleta Gusi a venit abia în minutul 6. Dinamo a mai condus în prima parte cu 6-2 și 9-3 și a intrat la cabină cu o diferență de patru goluri 11-7.

În partea secundă giuleștencele au știut să țină aproape. Echipa din Ștefan cel Mare a condus cel mai mult la șase goluri, în minutul 51 (23-17), dar două goluri rapide marcate în minutul 56, de echipa din Giulește, au adus liniștea în sala Dinamo și din acel moment și mult vreme după, nu s-au mai auzit decât fanii rapidiști care știau că fetele lor nu mai puteau pierde prima poziție în clasament.

Astăzi nu s-au întâlnit doar cele mai bune echipe ale Diviziei A la handbal feminin ci și cele mai frumoase galerii din țară. Dacă fetele au pierdut duelul cu dinamovistele, nu același lucru putem spune despre fanii rapidiștii care au redus câinii la tăcere, chiar la ei în sală.

Din acest moment Rapid nu mai are nimic altceva de făcut, pentru a accede în Liga națională de handbal feminin, decât să obțină cel puțin aceleași rezultate ca adversara sa, Dinamo.

Dacă Rapid nu se mai încurcă până la finele campionatului, Dinamo rămâne totuși cu varianta barajului de calificare, la care vor participa locurile doi și trei din fiecare serie a Diviziei A și echipele de Ligă națională care ocupă pozițiile 11-12.
Echipele vor fi împărțite în două grupe și vor juca după sistemul fiecare cu fiecare, câștigătoarea fiecărei grupe va rămâne / promova în Liga Națională.
Seria I-a: LN, A loc 2, B loc 3,
Program jocuri: A loc 2-B loc 3, LN-A loc 2 B, loc 3-LN,
Seria a II-a: LN, B loc 2, A loc 3
Program jocuri: B loc 2-A loc 3, LN-B loc 2, A loc 3-LN
Seria în care va evolua echipa din Liga Națională va fi stabilită prin tragere la sorți (loc 11, loc 12).

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!