Alin Firfirica a obținut locul 3 la primul concurs după perioada de izolare

Data: 7 iulie 2020, 16:55 | Autor: Nănuț Mădălina

Atletul Alin Firfirica, legitimat la clubul CSA Steaua București și antrenat de Daniela Costian, a participat săptămâna trecută la primul concurs după perioada de izolare.

Sportivul român a obținut locul 3 în proba de aruncare a discului din cadrul Raiffeisen Austrian Top-Meeting Eisenstadt.

Alin Firfirica a avut o aruncare de 58,15 m, fiind depasit de Lukas Weisshaidinger (Austria) – 64,22 m si Kristjan Ceh (Slovenia) – 63,51 m.

Sportivul este calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor.

Ultimul concurs la care Alin Firfirică a participat în acest an, înainte de startul pandemiei de coronavirus, a fost Campionatul Național de aruncări lungi de iarnă, din 8 martie, când a aruncat 62,86 m. O săptămână mai devreme, la Campionatul Municipal București, atletul stelist a aruncat 66,22 m!

Pe plan extern, în 15 februarie 2020, sportivul roș-albastru a câștigat primul său concurs indoor: ISTAF Indoor de la Berlin. Alin s-a impus cu o aruncare ce a măsurat 62,27 metri. Succesul a fost cu atât mai important cu cât el s-a produs în Germania, în fața a trei mari sportivi ai acestei probe: Martin Wierig (locul 8 la CM de la Doha, în 2019) – 62,07, Christoph Harting (campionul olimpic de la Rio, în 2016) – 61,28, și David Wrobel (medaliat cu bronz la Campionatele Naționale ale Germaniei) – 60,94.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!