Handbal masculin: Campionii s-au reunit pentru noul sezon
Data: 24 iunie 2020, 22:22 | Autor: Nănuț Mădălina
Handbaliștii de la Dinamo s-au reunit astăzi la stadionul Dinamo pentru noul sezon competițional, care va începe devreme. Pe 15-16 august este programat turneul final al Cupei României, la Constanța (competiția va conta și pentru Supercupa României 2020), iar pe 19 august va avea loc prima etapă a Ligii Naționale.
Cu câteva excepții, toți jucătorii dinamoviști s-au prezentat la reunire. Unul dintre absenți este de pildă Valentin Ghionea, care a fost nevoit să intre în izolare obligatorie la domiciliu după sosirea din Portugalia.
Antrenorul Constantin Ștefan: ”Ne vom antrena în București, iar prima săptămână este dedicată revenirii la efort și prevenției de accidentări. Ulterior vom începe antrenamentele specifice. Până la debutul sezonului sperăm să perfectăm câteva meciuri de pregătire. Suntem cu toții dezamăgiți de decizia EHF, care ne-a lăsat în afara celor 16 echipe acceptate în EHF Champions League, dar vom încerca să ne revanșăm în EHF European League, unde dorim să mergem cât mai sus”.