Handbal masculin: Record de goluri în Divizia A Seria B, 80 într-o singură partidă, Craiova – Oradea, meci cu multe schimbări de scor
Data: 6 iulie 2017, 15:37 | Autor: Kadi Bulgakov
Sâmbătă, 1 aprilie, s-au disputat o parte din meciurile etapei a 20-a a Diviziei A, Seria B, la handbal masculin, iar una dintre partide a reușit să strângă în cele 60 de minute de joc un record de goluri, 80 mai exact. Matematic s-au înscris 1.33 goluri pe minut, s-au 1 gol la fiecare 45 de secunde.
Cele 80 de goluri s-au marcat pe parchetul Sălii Antonio Alexe din Oradea în meciul dintre CSM Oradea, ocupanta locului 2 în Divizia A Seria B, și CS Universitatea Craiova, formația ce se situează pe poziția a 4-a a competiției.
CSM Oradea – CS Universitatea Craiova 40-40 (17-21)
Echipa oaspete a început partida în forță și a reușit să conducă pe parcursul întregii primei părți a meciului, alb-albaștri conduși de Costin Dumitrescu și Cătălin Popescu reușind ca la pauză să intre cu un ecart de 4 goluri, 17-21.
Situația în partea a doua a meciului s-a schimbat și Craiova s-a văzut egalată, iar în minutul 45 Oradea reușea să se desprindă la cea mai mare diferență de puncte din meci, 5 goluri. Jocul a continuat în sistem alert, oltenii încercând să se aproprie cât mai mult de adversari, iar cu 5 minute înainte de finalul jocului diferența dintre cele 2 echipe a ajuns la doar 2 puncte. Ultimele minute ale meciului au fost de care pe care, Oradea conducând în 3 rânduri la un gol diferență, Craiova reușind să egaleze de fiecare dată.
Cu 20 de secunde înaintea fluierului de final CS Universitatea Craiova a avut repunerea mingii în joc de la centru, dar un fault făcut de adversari și un cartonaș albastru primit de către aceștia, le-a adus oltenilor cadou o lovitură de la 7 metri. Golul reușit din lovitura de pedeapsă a adus egalitatea pe tabela de marcaj și a stabilit scorul final al partidei, 40-40, egalitate care pentru olteni a reprezentat cât o victorie, aceștia nereușind ca până la meciul de sâmbătă să obțină vreun punct la Oradea.
Cătălin Popescu, antrenor secund CS Universitatea Craiova, a declarat în exclusivitate pentru 007sport că echipa sa a făcut ”un joc foarte bun, desfășurat în mare viteză ,cu repuneri rapide și contraatacuri. Un punct mare deoarece nu câștigasem nici un punct până acum la Oradea, formație ce se află pe locul 2. Un egal cât o victorie”
În etapa a 21-a CS Universitatea Craiova va primi vizita handbaliștilor de la Centrul Olimpic de Excelență Sighișoara, sâmbătă 8 aprilie, ora 12:00, în Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu” din Craiova.
Tot în etapa a 20-a a Diviziei A Seria B s-au înregistrat următoarele rezultate:
CNE Sighișoara – CS Minaur Baia Mare 25-37(12-18)
CSU Constantin Brâncuși Tg. Jiu – stă
CSU Politehnica Timișoara – stă
CSM Oradea – CS Universitatea Craiova 40-40(17-21)
HC Sibiu – Academia Minaur Baia Mare 37-30(21-14)
HCM Sighișoara – CSU CNOT Brașov , luni 03.04.2017, ora 18:00
ACS Avram Iancu Arad – CS Universitatea Cluj
Clasamentul în Divizia A Seria B se prezintă astfel:
CS Minaur Baia Mare – 49 de puncte
CSM Oradea – 42 de puncte
CS Universitatea Cluj – 31 de puncte
CS Universitatea Craiova – 30 de puncte
HCM Sighișoara – 29 de puncte
CSU Constantin Brâncuși TG. Jiu – 19 puncte
CSU CNOT Brașov – 17 puncte
Academia Minaur Baia Mare – 16 puncte
CNE Sighișoara – 16 puncte
HC Sibiu – 11 puncte
ACS Avram Iancu Arad – 9 puncte
CSU Politehnica Timișoara – 4 puncte