Handbal feminin: Spectacol în polivalenta din Craiova | SCM Craiova – CSM București

Data: 6 iulie 2017, 12:30 | Autor: Kadi Bulgakov

SCM Craiova a pierdut joi, 16/02/2017, meciul de pe teren propriu, disputat în Sala Polivalentă Craiova, în compania Campioane Europei, CSM București, și a ratat astfel ocazia de a urca pe ultima treapta a podiumului Ligii naționale de handbal feminin.

Primul gol al partidei a fost marcat de echipa vizitatoare. Cele două combatante au mers cap la cap până la scorul de 6-6. Acolo fetele antrenate de Aurelian Roșca au reușit să rupă echilibru și să se distanțeze la patru goluri 6-10 (min. 19). Bucureștenele au mai condus cu 9-13 (min. 24) și au încheiat repriza în avantaj la scorul de 12-15.

Repriza secundă a început la fel de prost pentru craiovene, CSMB mărind diferența la cinci goluri (17-12) după doar patru minute de joc. A urmat o revenire extraordinară a echipei din Craiova (17-18, min. 40), ce a făcut deliciu publicului prezent în sală. Dar bucuria suporterilor nu a ținut mult deoarece câștigătoarele Champions League au apăsat pe accelerație și au revenit la conducerea meciului după câteva atacuri rapide. CSM București a mai condus în meci cu 23-18 și 25-20 încheind partida la cinci goluri de adversare, SCM Craiova – CSM București 25-30.

Meciul dintre SCM Craiova și CSM București a consfințit și reîntoarcerea în poarta bucureștenelor a Paulei Ungureanu, care suferise o entorsă la genunchi în meciul cu HCM Roman

SCM Craiova: Zamfir – 9 goluri, Nikolic – 5 goluri, Landre – 4 goluri, Andrei – 3 goluri, Apipie – 2 goluri, Ianăși – 1 gol, Trifunovic – 1 gol.

CSM București: Martin – 8 goluri, Torstensson – 6 goluri, Mehmedovic – 5 goluri, Curea – 3 goluri, Gullden – 2 goluri, Niombla – 2 goluri, Ayglon Saurina – 1 gol, Bazaliu – 1 gol, Lobach – 1 gol, Bohme – 1 gol.

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!