NEWS ALERT| Darren Cahill este noul antrenor al Simonei Halep: „Welcome back”

Data: 12 septembrie 2019, 13:25 | Autor: Kadi Bulgakov

Simona Halep a anunţat miercuri prin intermediul unei postări pe contul oficial de Instagram că Darren Cahill va fi noul ei antrenor.

„Sunt fericită să vă anunț că Darren va reveni de partea mea din sezonul următor. ”D”, data trecută «te-am ucis». Plănuiesc să fac asta și acum. Bine ai revenit! Chiar dacă ai fost departe de mine anul asta, te-am simțit aproape tot timpul”, a fost mesajul Simonei.

Darren Cahill (53 de ani) a renunţat la colaborarea cu Simona Halep la finalul anului trecut. Halep a început sezonul actual fără antrenor şi a reuşit să ajungă până în finala de la Australian Open. În cele din urmă, fostul lider mondial a apelat la serviciile lui Daniel Dobre, alături de care a câştigat Wimbledon în vară.

Colaborarea dintre ea şi australian a durat timp de mai mulţi ani şi cel mai înalt punct a fost la Roland Garros, anul trecut, atunci când Halep a reuşit să câştige primul Grand Slam din carieră. Chiar dacă cei doi nu au mai colaborat oficial în acest an, atunci când timpul le-a permis s-au întâlnit, iar Cahill nu a ezitat să îi ofere sfaturi jucătoarei pe care a reuşit să o ducă pe primul loc al clasamentului WTA.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵

Sursa: Telekom Sport

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!