Simona Halep şi-a aflat adversara din turul I de la US Open! Românca debutează marţi în competiţie
Data: 24 august 2019, 11:44 | Autor: Kadi Bulgakov
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, va evolua, marţi, cu o jucătoare venită din calificări, americanca Nicole Gibbs, locul 135 WTA, în primul tur al US Open, ultimul grand slam al anului.
Gibbs, 26 de ani, a mai jucat o dată cu Halep, anul trecut, în turul I al turneului de la Shenzhen, când românca s-a impus cu 6-4, 6-1.
Partida de la US Open va avea loc pe arena Louis Armstrong, a doua ca mărime de la Flushing Meadows. Meciul este programat marţi, după ora 20.00, după un meci de simplu masculin, Stefanos Tsitsipas – Andrei Rublev, care începe la ora 18.00.
Dacă va trece de turul I, Simona Halep va juca în manşa a doua cu Katerina Kozlova din Ucraina, locul 74 WTA, sau cu o altă jucătoare venită din calificări, tot o americancă, Taylor Townsend, locul 116 WTA.
Simona Halep a fost învinsă anul trecut în primul tur al openului american de Kaia Kanepi din Estonia, cu 6-2, 6-4. Cel mai bun rezultat al fostului lider WTA la Flushing Meadows a fost atingerea fazei semifinalelor, în 2015, când a fost învinsă de italianca Flavia Pennetta, cu 6-1, 6-3.
CITEȘTE ȘI:
• Simona Halep dezvăluie cum a reușit să treacă peste momentele de nervozitate din teren
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵