Canotaj: Sportivii români au obținut două medalii la etapa a 3-a de Cupă Mondială
Data: 15 iulie 2019, 22:00 | Autor: Nănuț Mădălina
Canotorii români s-au întors de la etapa a 3-a de Cupă Mondială de la Rotterdam, Olanda, cu două medalii: aur la dublu vâsle, cu Simona Radis și Ancuța Bodnar, precum și bronz la patru rame, cu Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Viviana Bejinariu și Ioana Vrînceanu.
Sportivii români s-au calificat în 8 finale la competiția de pe lacul artificial Willem-Alexander, din orășelul Zevenhuizen, lângă Rotterdam și au încheiat etapa a 3-a de Cupă Mondială cu următoarele rezultate: aur la dublu vâsle feminin, bronz la patru rame feminin, locul 6 la feminin opt plus unu (W8+), locul 5 la masculin opt plus unu (M8+), locul 5 la feminin dublu vâsle categorie ușoară (LW2x), locul 5 la masculin patru rame (M4-), locul 5 la masculin dublu rame (M2-), locul 4 la feminin dublu rame (W2-).
La competiția de la Rotterdam au participat sportivi din 42 de țări, iar România a fost prezentă în Olanda cu 11 echipaje, 42 de sportivi :
FEMININ
Dublu vâsle categorie ușoară (LW2x):
Ionela Livia Cozmiuc și Gianina Beleagă.
Dublu rame (W2-):
Cristina Georgiana Popescu și Amalia Bereș.
Dublu rame (W2-):
Iuliana Buhuș și Mădălina Gabriela Cașu.
Dublu vâsle (W2x):
Nicoleta Ancuța Bodnar și Simona Geanina Radiș.
Patru rame (W4-):
Ioana Vrânceanu, Viviana Iuliana Bejinariu, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu.
Opt plus unu (W8+):
Georgiana Vasile, Adriana Ailincai, Maria Tivodariu, Roxana Parascanu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Maria-Magdalena Rusu, Roxana-Iuliana Anghel şi Daniela Druncea.
MASCULIN
Dublu rame (M2-):
Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă.
Dublu vâsle (M2x):
Ionuț Prundeanu şi Marian-Florin Enache.
Patru rame (M4-):
Mihai Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari.
Patru rame (M4-):
Alexandru Chioseaua, Ciprian Huc, Alexandru Danciu şi Bogdan Baitoc.
Opt plus unu (M8+):
Alexandru-Cosmin Macovei, Constantin Adam, Adrian Damii, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoș Aicoboae, Constantin Radu, Alexandru Matinca, Cristi-Ilie PÎrghie și Adrian Munteanu
Antrenor coordonator loturi feminin și masculin: ANTONIO COLAMONICI
Antrenor federal: DORIN ALUPEI
În clasamentul pe puncte România s-a clasat pe locul 5, după Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie și Germania, la egalitate cu Olanda.
În clasamentul pe medalii România a ocupat poziția a 11-a.
Punctele obținute de canotorii români au fost următoarele: cele două medalii, aur la dublu vâsle, cu Simona Radis și Ancuța Bodnar, precum și bronzul de la patru rame, cu Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Viviana Bejinariu și Ioana Vrînceanu au punctat cel mai mult (8 și, respectiv, 5 puncte), dar și celelate echipaje finaliste au contribuit consistent și au adus puncte, astfel: feminin dublu vâsle categorie ușoară LW2x: 3; masculin patru rame M4-: 3; feminin opt plus W8+: 2; feminin dublu rame W2-: 4; masculin dublu rame M2-: 3; feminin dublu vâsle W2x: 8; masculin opt plus M8+: 3; feminin patru rame W4-: 5.
A fost ultimul test înaintea celor 7 săptămâni rămase, de pregătire intensă, până la Campionatele Mondiale și calificările pentru JO de la Tokyo 2020, momentul cel mai important al acestui an.
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵