Florin Tița și Leonard Berei, argint la Campionatul European de Lupte Seniori U23, de la Novi Sad
Data: 5 martie 2019, 22:59 | Autor: Nănuț Mădălina
Luptătorii români Florin Tița și Leonard Berei au concurat în finalele Campionatului European de Lupte Seniori U23, de la Novi Sad.
Florin Tița a întâlnit în finala categoriei de 55 kg pe georgianul Nugzari Tsurtsumia în fața căruia a pierdut cu scorul de 0-9 și a urcat pe a doua treaptă a podiumului. Pe locul trei s-a clasat Artium Deleanu din Republica Moldova.
În semifinale, Florin Tița a trecut de sportivul Bence Kovacs din Ungaria, scor 12-2.
La categoria 130 kg, Leonard Istvan Berei a întâlnit pe Zviadi Pataridze, tot din Georgia. Sportivul român a obținut medalia de argint, după ce a pierdut finala la scorul de 0-5.
În semifinale , Leornard Berei a trecut de rusul Oleg Kahaberovitch AGAKHANOV, 4-3
Răzvan Arnăut și-a asigurat și el participarea în finala mare a categoriei de 60 kg, în timp ce Alexandru Solomona va lupta pentru bronzul european la categoria 67 kg, cu câștigătorul dintre Nestar Nedkov NESTAROV (BUL) și Aliaksandr LIAVONCHYK (BLR). Meciurile vor avea loc miercuri, 6 martie. Răzvan Arnăutu va lupta pentru aur cu turcul Kerem Kamal.
Urmărește-ne pe Facebook: