Volei feminin: Campioana și vicecampioană stau pe tușă în etapa a 11-a a Diviziei A1 | Programul etapei

Data: 26 ianuarie 2019, 16:16 | Autor: Nănuț Mădălina

Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, se dispută partidele din etapa a 11-a a Diviziei A1 la volei feminin. Din păcate pentru iubitorii voleiului, atât echipa campioană, CSM București, cât și echipa vicecampioană, CSM Volei Alba Blaj, nu vor juca în această etapă, neavând adversare.

Odată cu retragerea din campionat a formației UVT Agroland Timișoara, la finalul turului de campionat, cât și excluderea din campionat a formației ACS Penicilina Iași, prin neprezența în Cupa României, în returul primei faze a Diviziei A1 la volei feminin se vor disputa doar câte 3 partide pe etapă.

Începând cu ora 17:00, CS Știința Bacău va primi vizita echipei Dinamo București, iar CSM Târgoviște se va duela pentru puncte cu CSU Belor Galați.

Ultimul meci al zilei le va aduce față în față pe CSM Lugoj și CS ”U” NTT Data Cluj. Pentru ambele echipei este primul meci din returul Diviziei A1 la volei feminin, după ce meciul dintre CSM Lujoj și Știința Bacău a fost amânat în etapa a 10-a, iar CS ”U” NTT Data Cluj a stat.

La partida din Sala de sport I.K. Ghermănescu organizatorii competiției împreună cu Rotary Cluj Lugoj, vor organiza o licitație de tricouri pentru a ajuta dotarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Lugoj. Doritorii pot licita fie pentru un tricou cu semnăturile jucătoarelor de la CSM Lugoj, fie pentru a petrece un antrenament împreună cu CSM Lugoj.

Program etapa a 11-a în Divizia A1 la volei feminin:
CSM București – stă
CSM Volei Alba Blaj – stă
CS Știința Bacău – CS Dinamo București, ora 17:00
CSM Târgoviște – CSU Belor Galați, ora 17:00
CSM Lugoj – CS ”U” NTT Data Cluj, ora 18:30

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!