Judo: Andreea Chitu, medalie de bronz la Grand Prix-ul de la Tel Aviv
Data: 25 ianuarie 2019, 13:11 | Autor: Nănuț Mădălina
Sportiva stelista Andreea Chitu a obtinut medalia de bronz la categoria 52 kg in primul mare concurs din 2019, Grand Prix-ul de la Tel Aviv. Judoka romanca s-a impus in finala mica, in doar 30 de secunde, in fata rusoaicei Alesya Kusnetsova.
Andreea a făcut parte din grupa C pe care a și câștigat-o, prin victorii la Taciana Cesar din Guineea Bissau, Tinka Easton (Australia) și Angelica Delgado din Statele Unite. În semifinale Chițu a pierdut în prelungiri la campioana olimpică Majlinda Kelmendi din Kosovo.
Poziția a treia îi aduce stelistei și 350 de puncte în clasamentul IJF de la categoria 52 kg. puncte care vor conta pentru calificarea la Jocurile olimpice de la Tokyo din 2020, acolo unde se vor ajunge doar primele 16 judoka de la fiecare categorie, câte una de fiecare țară.
Andreea Chitu este antrenata de Robert Andreescu.
Sursa: www.csasteaua.ro
Urmarește-ne pe Facebook: