Volei (M): SCM U Craiova a câștigat turneul disputat la Dupnitsa în Bulgaria
Data: 5 iulie 2017, 13:08 | Autor: Nănuț Mădălina
Echipa de volei masculin SCM U Craiova a câștigat Turneul Internațional de volei disputat în Bulgaria la Dupnitsa, alb-albaștrii impunându-se în toate cele 3 partide disputate în țara vecină.
Formația condusă de Dănuț Pascu și Claudiu Mitru a întâlnit în cadrul celor 3 zile de competiție 2 echipe din țara gazdă: Pirin Razlog și Marek Union-Ivkoni, dar și o echipă din Grecia – Iraklis Thessaloniki, în cele 3 meciuri echipa din Craiova cedând un singur set în prima partidă de vineri, restul fiind câștigate în minimum de seturi.
Trofeul câștigat de echipa Campioană este al doilea obținut în ultimele 2 săptămâni de pregătire, după ce în urmă cu o săptămână echipa din Craiova s-a situat pe poziția secundă în cadrul Turneului Cupa Banatului Montan desfășurat la Caransebeș.
Rezultatele obținute de SCM U Craiova în cele 3 zile de competiție au fost următoarele:
Vineri 07.10.2016: SCM U Craiova – Pirin Razlog(Bulgaria) 3-1 (25-18,25-19,23-25,25-12)
Sâmbătă 08.10.2016: Marek Union-Ivkoni (Bulgaria) – SCM U Craiova 0-3 (17-25,11-25,12-25)
Duminică 09.10.2016: SCM U Craiova – Iraklis Thessaloniki (Grecia) 3-0 (25-20,25-13,25-20)
Pentru SCM U Craiova urmează prima partidă din noul sezon competițional 2016-2017 al Diviziei A1 la volei masculin sâmbătă 15.10.2016 în deplasare pe terenul formației CS Știința Explorări Baia Mare.