Handbal masculin: România vrea la Europene după 22 de ani. Sorin Toacsen: „Nu avem nimic de pierdut contra Franţei!”
Data: 20 octombrie 2018, 20:23 | Autor: Nănuț Mădălina
Cu un deceniu petrecut în campionatul francez (perioadă în care a obţinut 4 titluri şi 2 cupe ale Franţei) şi fost jucător la Montpellier (actuala deţinătoare a trofeului Ligii Campionilor), Sorin Toacsen este unul dintre handbaliştii români care au scris istorie în Hexagon.
În ciuda palmaresului impresionat al reprezentativei „cocoşului galic”, actualul director tehnic al loturilor naţionale masculine spune că România poate furniza surpriza în faţa Franţei pe 28 octombrie la Cluj în cel mai tare meci al tricolorilor din ultimii ani.
România vrea la Europene după 22 de ani
România caută calificarea la Campionatul European după 22 de ani. Naţionala ţării noastre a mai participat de două ori la această competiţie: în 1994, când a terminat pe locul 11, şi în 1996, când s-a clasat pe 9. În actualele preliminarii, România face parte din grupa a 6-a, alături de Franţa, Portugalia şi Lituania. Primele două clasate şi cele mai bune 4 echipe de pe locurile 3 din cele 8 grupe obţin calificarea la turneul final, care va avea loc în 2020, în Suedia, Austria şi Norvegia.
Lotul României pentru meciurile cu Portugalia şi Franţa:
Portari: Mihai Popescu (Saint Raphael), Tudor Stănescu (Steaua).
Extremă dreapta: Valentin Ghionea (Sporting CP), Gabriel Bujor (Dunărea Călăraşi).
Inter dreapta: Demis Grigoraş (Tatabanya), Marius Sadoveac (Poli Timişoara), Javier Humet (Steaua).
Pivoţi: Vlad Rotaru (CSM Bucureşti), Andras Szasz (Dinamo).
Centru: Alexandru Csepreghi (Minaur Baia Mare), Cristi Fenici (Poli Timişoara), Călin Căbuţ (Minaur Baia Mare).
Extremă stânga: Alin Roşu (Steaua), Chike Onyejekwe (CSM bucureşti).
Inter stânga: Gabriel Burlacu (Suceava), Ionuţ Ramba (CSM Bucureşti), Dan Racoţea (Wisla Plock), Robert Militaru (CSM Bucureşti).
Urmărește-ne pe Facebook: