Volei masculin: Miercuri se dispută partidele din optimile de finală ale Cupei României | Meciul dintre CSM București și SCM U Craiova este live pe facebook
Data: 16 octombrie 2018, 23:28 | Autor: Nănuț Mădălina
Miercuri, 17 septembrie 2018, se vor disputa meciurile din optimile de finală ale Cupei României la volei masculin, fază în care vor concura opt echipe în manșă simplă: VCM Piatra Neamț, CS Știința Explorări Baia Mare, CSM Câmpia Turzii, CS Dinamo București, CS Unirea Dej, CS ”U” Cluj, CSM București și SCM U Craiova.
Partida dintre CSM București și SCM U Craiova va putea fi urmărită de către iubitorii de volei în direct pe pagina de facebook a echipei din Capitală. Meciul se va disputa de la ora 17:00 în Sala Sporturilor Unirea Dobroești.
Program optimi de finală Cupa României la volei masculin
VCM Piatra Neamț – CS Știința Explorări Baia Mare, ora 16:00
CSM Câmpia Turzii – CS Dinamo București, ora 18:00
CS Unirea Dej – CS ”U” Cluj, ora 18:00
CSM București – SCM U Craiova, ora 17:00, Live pe facebook
S-au calificat direct în faza a II-a a competiției, sau sferturi, echipele de pe primele 4 locuri din sezonul 2017-2018 al Diviziei A1 la volei masculin: (LMV Tricolorul Ploiești – echipă care s-a retras atât din cupă, cât și din campionat) CSA Steaua București, ACS Volei Municipal Zalău și CS Arcada Galați.
Celor 3 formații li se vor alătura câștigătoarele din optimile de finală după cum urmează: CSA Steaua București va lupta în faza a II-a cu câștigătoarea dintre CSM Câmpia Turzii și CS Dinamo București; ACS Volei Municipal Zalău se va duela cu învingătoarea dintre CS Unirea Dej și CS ”U” Cluj; CS Arcada Galați va întâlnii în faza a II-a pe câștigătoarea dintre CSM București și SCM U Craiova. Norocoasă în faza a II-a a competiției va fi echipa care va câștiga disputa dintre VCM Piatra Neamț și CS Știința Explorări Baia Mare, deoarece nu va avea adversar și se va califica direct în semifinale.
Urmărește-ne pe Facebook: